Artmark in sprijinul Muzeelor Minovici

Prietenii Muzeelor Minovici s-au reunit anul acesta cu ocazia unei gale de strângere de fonduri pentru Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” şi Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Minovici”. Artmark s-a alăturat iniţiativei, organizând o licitaţie în beneficiul Muzeelor.


Participanţii la eveniment au achiziţionat lucrări importante de artă, certificate de Artmark, aderând astfel la cauza ocrotirii patrimoniului cultural naţional. Printre cei mai renumiţi autori ai lucrărilor din licitaţie se numără Gheorghe Petraşcu, Camil Ressu şi Marius Bunescu.


Cele două muzee, aflate în nordul capitalei, în apropierea Fântânii Mioriţa, reprezintă moştenirea culturală lăsată de familia Minovici Bucureştiului, atât prin cele două case, monumente de arhitectură, cât şi prin colecţiile de artă pe care acestea le găzduiesc. Preocupaţi de salvarea valorilor păstrate aici,


Asociaţia Prietenii Muzeelor Minovici se implică în activităţi ce au ca scop susţinerea materială şi promovarea muzeelor. Artmark are bucuria de a fi unul dintre partenerii organizaţiei şi de a sprijini eforturile acesteia.