Raport de activitate pe anul 2008

Activitatea asociaţiei noastre a fost orientată pe două direcţii:

1. Susţinerea materială a celor două muzee prin proiectele:

a. refacerea sistemului de încălzire pentru Muzeul de Artă Veche Apuseană “Ing. Dumitru Minovici”;

b. realizarea unui sistem de iluminare (Philips România) Vilei cu clopoţei. 

Coordonarea acestor două proiecte a fost făcută de dna Diana Hurduc şi dl Adrian Popa şi a implicat activităţi de proiectare, marketing, monitorizare a lucrărilor, etc.

 

2. Promovarea, prin activităţi culturale şi educative specifice, a contribuţiilor familiilor Minovici la cultura românească. Astfel:  

 

În luna aprilie a avut loc lansarea volumelor "Studiu asupra spânzurării" şi "Tatuajele în România" apărute la editura Curtea Veche. Mulţumim iniţiatorilor acestui proiect, dna Iren Arsene şi dl Grigore Arsene - membrii fondatori ai asociaţiei noastre. 

Despre opera marelui om de ştiinţă Dr. Nicolae Minovici a vorbit Prof. Univ. Dr. Lazăr Cârjan.

 

În perioada mai - 23 iunie am realizat:

 1. Concurs de eseuri. Tema "Nevoia de modele" a dorit să provoace tinerii să reflecteze asupra nevoii, beneficiilor sau efectelor ascunse ale reperelor de orice fel din viaţa fiecăruia. Concursul a beneficiat şi în acest an de sprijinul dnei Măriuca Talpeş şi a fost lansat pe site-urile vizitate de tineri: olimpide.ro, uonline.ro, Rol.ro, ecdl.org.ro. Cele peste 100 de eseuri primite au fost jurizate de către dna Laura Grunberg şi dl Liviu Ion. 

În cadrul evenimentului din 23 iunie au fost invitaţi toţi premianţii - inclusiv cei din provincie. Au fost acordate în cadru festiv, în prezenţa unui număr numeros de spectatori la eveniment, un număr de 11 premii. 

 

2. Expoziţii în livada de la Minovici. În livada de la Minovici, cu ocazia ediţiei a-II-a a Nopţilor de Sânziene, au fost organizate următoarele expoziţii:

  •  "Alchimia vegetalului de la plantă la pigment textil" - participanţi: studenţii anului IV Imprimeuri - Catedra Arte Textilă, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, coordonator: Lect. Univ. Dr. Daniela Frumuşanu;

  • “Mirajul formelor-Instalaţii” - protagonişti: Lect. Univ. Dr. Daniela Frumuşanu împreună cu studenţii anului IV, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti;

  • “În chipuri” - expoziţie de sculptură ţesută, artist plastic: Gabriela Turturea, scenograf: Dragoş Buhagiar;

“Scaunul vegetal” - expoziţie neconvenţională realizată de studenţii anului IV, Facultatea de Urbanism“Ion Mincu”, coordonator Lect. Univ. Dr. Arh. Cerasella Crăciun;

“Propunere de reamenajare peisagistică şi revitalizare a grădinii Muzeului Minovici”-  proiect Arh. Andreea Popa;

“Despre Sânziene” şi “Ce mai e cool în cultură” - fragmente din eseurile premiate la prima ediţie a concursului - expoziţie realizată de dna Măriuca Talpeş şi Cristina Szocke;

“Sânziene” – expoziţie de fotografii realizată de Adrian Bulboacă, Ionuţ Dudău şi Andrei Pogonaru.

 

3.  Stand tematic de carte cu “Nopţile de Sânziene”. Coordonator: dna Smaranda Lalescu.

 

4. “Noaptea de Sânziene în livada de la Minovici – Ediţia a-II-a” un eveniment amplu ce a avut loc pe data de 23 iunie 2008 cu participarea unui număr mare de persoane. 

Spectacolul a cuprins:

-   prezentarea “Semnificaţia nopţii de Sânziene”, dr. Doina Işfanoni- Director Ştiinţific Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”;

-   festivitatea de premiere a concursului de eseuri, ediţia a-II-a, tema: “Nevoia de Modele”“Revenirea la rădăcini”- recital de muzică susţinut de Marius Mihalache & Band (Marius Mihalache-ţambal, Dragoş Mihu-tobe şi Nicu Baran-bas);

-  “Gallium verum”, “Cununi şi cruci” şi “Făclii” – momente de dans susţinute de studenţi ai U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale” Bucureşti, coregrafia: Sergiu Anghel;

- “Sânziene în viziunea creatorilor de modă”: Olympia Andruchovici, Venera Arapu, Wilhelmina Arz, Răzvan Ciobanu, Lena Criveanu, Romanitza Iovan, Oana Manolescu, Irina Marinescu, Maria Marinescu, Oana Mizil, Andreea Muşat, Stephan Pelger, Catinca Roman, Cristian Samfira, Carmen Secăreanu, Liliana Ţuroiu Udrea, Valentina Vidraşcu.

(spectacol prezentat de actrita Daniela Nane).  

 

Echipa de coordonare a acestei ediţii a fost:  Ioana Valvis, Lucia Urdăreanu, Măriuca Talpeş, Raluca Răsădean, Georgiana Pogonaru, Gabriel Pâslaru, Smaranda Lalescu, Liviu Ion, Diana Hurduc, Laura Grunberg, Ana Dinu, Alexandra Chiliman.

 

Evenimentul a fost mediatizat cu ajutorul: Viva!, Uonline, Tango, TimeOut, olimpiade.ro, Revista Monden, Rol.ro, Radio Magic, Radio România Actualităţi, Evenimentul Zilei, Gardianul, TVR, Cronica Română. 

 

Organizarea evenimentului s-a realizat cu sponsorizarea firmei UTI, Dacia, SofMedica, Catena; Primăria Sector 1, Luxten Light, Electrica Muntenia Sud, Amset Prodexim, Cobra Security, Deb Sound & Light, Bouquet Event, Granini, Holsten, Human Advertising, Intuitext, Davo, Philips. 

 

 ► În luna octombrie am organizat: 

 5. „Dimineaţa de toamnă în livada de la Minovici – Ediţia a-II-a” un eveniment la care a participat un public numeros, continuând seria iniţiativelor menite să redea muzeele Minovici locul pe care îl merită în circuitul cultural şi să le sporească numărul de vizitatori.

Programul a cuprins:

- recital de romanţe, poezii, monologuri susţinute de Sergiu Fleschner şi Irina Rădulescu (actriţă la Teatrul Mic), studenţi la actorie, U.N.A.T.C. Bucureşti, anul 3; 

- recital de chitară  susţinut de Georgiana Dumbravă, studentă la actorie, anul 3 la U.N.T.C. Bucureşti;

- recital de violoncel susţinut de Alexandra Curcă, eleva maestrului Marin Cazacu;

- recital de poezii susţinut de poetul Lucian Avramescu;

- expoziţie de pictură cu tema „Toamna” expuse de Xenia Constantinescu;

- expoziţie de flori de toamnă .

 

Cei care au dat curs invitaţiei de a participa la acest eveniment sponsorizat de UTI Group au intrat în atmosfera unei alte epoci, au vizitat parcul şi Muzeul de Artă Apuseană „Ing. Dumitru Minovici”, au ascultat prezentarea muzeografilor Adrian Majuru şi Costel Cioancă. 

 

Coordonatorii acestui eveniment au fost: Georgiana Pogonaru, Lucia Urdăreanu, Coca Ioniţă, Gabriel Pâslaru, Laura Grunberg, Adrian Popa, Traian Popa.