Muzeul de Arta Veche Apuseana "Ing. Dumitru Furnică-Minovici"

Deschis în aprilie 1947, Muzeul de Artă Veche Apuseană “Ing. Dumitru Furnică-Minovici” este o clădire–instituţie armonios construită, casa şi colecţia aflându-se într-un echilibru perfect, rod al multor schiţe făcute de fondator şi de arhitectul angajat, Enzo Canella.

 

Casa este ridicată în stil Tudor (aşa-zisul gotic terţiar  sau perpendicular-englezesc) cu inserţii specifice stilului normand (rezalidul şi manoires-urile). Colecţia cuprinde arme medievale şi moderne, vitralii austriece, germane, elveţiene, flamande, tapiserii flamande ţesute la război vertical, mobilier (austriac, italian), opere ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, rarităţi bibliofile, etc.

 

O casa construita pentru o colectie

 

Dumitru Minovici scrie: “Voi începe prin a vă arăta, în câteva cuvinte, cum a încolţit în mintea mea dorinţa de a colecţiona de pretutindeni obiecte de artă, pe care mai târziu să le expun într-o casă construită în acest scop, care să devină un muzeu, pus la dispoziţia maselor populare.

 

Desigur că această realizare nu ar fi posibilă fără nici o înclinaţie naturală înspre tot ce e artă şi tot ce e frumos, unită cu studii aprofundate în această direcţie, cu vizitarea muzeelor şi expoziţiilor de artă de pretutindeni şi cu frecventarea artiştilor, criticilor şi a cunoscătorilor de artă renumiţi.

 

Mult timp mi-a trebuit până să mă hotărăsc în ce stil ar fi mai nimerit să construiesc casa în care urma să fie expusă colecţia, dorind în primul rând să realizez o concordanţă între stilul casei şi obiectele din interior. De aceea, ani de-a rândul am făcut zeci, mai curând sute de schiţe după detalii de arhitectură a vechilor construcţii, căutând cea mai nimerită soluţie arhitectonică.

 

Am socotit că stilul gotic terţiar englez era cel mai potrivit, geamurile fiind foarte numeroase, chiar lipite unul de celălalt şi, mai mult, adesea suprapuse. Acest stil se mai numeşte şi stilul Tudor, după numele dinastiei Tudorilor, fondată de Enric al VIII-lea, care a durat aproape tot secolul al XVI-lea. Caracteristicile stilului sunt şi ogivele liniştite, turtite, în completa contradicţie cu stilul gotic terţiar francez, aşa-zis flamboiant, foarte înflorit şi cu ogivele foarte ascuţite.

 

Printr-o poartă cu linii graţioase cu caracter gotic, lucrată în fier forjat, se trece peste un podeţ ce reaminteşte oarecum un aşa-zis "pont-levi", din regiunea Norfolk. Deasupra uşii de la intrare se găseşte un basorelief, ce-l reprezintă pe patronul vânătorilor, Hubertus.

 

Uşa, în stil gotic, este din stejar masiv, o copie fidelă a uşii de intrare de la Hornby Castle din Yorkshire. Un "martello" italienesc în bronz, reprezentând-o pe Diana, zeiţa vânătorilor, completează această uşă, pe cât de masivă, pe atât de proporţională şi graţioasă.

 

Un vestibul lung, cu un plafon în unghi, constituie intrarea propriu-zisă în muzeu. Pe pereţi sunt expuse o serie de gravuri din secolul al XVII-lea, unele în culori, executate de J. Riedinger, vestit pentru scenele de vânătoare, precum şi trofee, arme vechi, arbalete, pusti cu cremene, halebarde şi alte obiecte care completează această galerie cu caracter vânătoresc...

 

Un vechi basorelief în lemn sculptat, policrom, reprezintă stema lui Sigismund al Austriei.

 

În acelaşi vestibul se mai găsesc câteva deosebit de valoroase scaune Chippendale, autentice, o oglindă veneţiană într-o mare ramă sculptată şi aurită, precum şi alte piese de artă, printre care o veche teracotă, a urmaşilor lui Luca de Robia.

 

Cu istoria în casa

 

Păşind în camera principală a Muzeului, ceea ce impresionează de la început este volumul ei, ca şi lumina ce înviorează policromia obiectelor şi covoarelor:" lungă de 12 metri şi înaltă de 8 metri, ceea ce reprezintă înălţimea de 3 etaje, această piesă îţi dă posibilitatea de a avea un recul şi de a putea vedea mai bine ce te înconjoară.

 

În dreapta, un cămin monumental de piatră din epoca Renaşterii, în fund, o tapiţerie flamandă, în stânga, o scară de stejar în serpentină, formează trei importante panouri ce atrag vederea din primul moment.

 

Căminul este toscan, din epoca Renaşterii, sculptat în piatră; consolele de susţinere, amplasate deasupra coloanelor, sunt deosebit de delicat sculptate, cu motive specifice ale Renaşterii italiene.

 

Pe peretele din stânga căminului este aranjat un panou, compus dintr-o ladă mare din lemn de stejar sculptat, în care este săpată vârsta: anul 1715; în dreapta şi în stânga lăzii sa afla două scaune cu spătar înalt, sculptat, de provenienţă lombardă din secolul al XVII-lea. Deasupra lăzii, o sculptură în lemn, policromă, atrage atenţia vizitatorului, atât prin atitudinea şi sobrietatea execuţiei, cât şi prin expresia cu adevărat excepţională a feţei. Asimetria liniilor feţei, ochii întredeschişi, nasul subţire şi strâmb, gura, în fine mâinile împreunate ce îţi dau impresia că realmente se încleştează, contribuie în a lăsa o impresie profundă asupra vizitatorilor.

 

La dreapta lăzii este expus un tablou reprezentând o madonă. Este atribuit elevilor lui Leonardo de Vinci. Expresia figurii, discretul surâs, părul frizat al pruncului şi interesantul fond: în dreapta, un tufiş de frunze de stejar şi, în stânga, de măslin, profilându-se pe cerul de amurg, fac ca această pânză să fie deosebit de remarcată.

 

Lucrarea următoare este o pictură gotică germană de sud, lucrată pe lemn, în tehnica tempera de către Niclas Mager-von-Landshurst, după experţi în anul 1510.

 

Încadrată între două coloane gotice şi un ajur în lemn aurit în partea de sus, portretul îl reprezintă pe Regele Angliei Oswald. Este o lucrare deosebit de valoroasă, atât prin vechime cât şi prin execuţie şi desen, care este de o mare fineţe, lucru ce se remarcă mai ales la mâini. În partea de jos, un câine cu cap de om, simbolul credinţei.

 

În continuare, un portret de femeie, lucrat în ulei pe lemn, achiziţionat la o licitaţie publică în oraşul Amsterdam, centru important de mari anticari. Portretul reprezintă pe o nobilă englezoaică de la Curtea Reginei Elisabeta, îmbrăcată într-un costum bogat al epocii respective, având un guler şi o ghipură în dantela fină şi broderii cu perle.

 

Tapiseria, de origine flamandă, a fost executată la Bruxelles, în atelierul lui Jacob von Sergers. În afară de faptul că este de o mărime importantă (6x5 m), cu toată vechimea ei de aproape 350 de ani, ea este într-o perfectă stare, cu un colorit cald. Ea îi reprezintă pe regele Davis şi pe Betsabe. Bordura este lată şi bogat lucrată, reprezentând personagii, flori, animale, etc. Valoarea acestei tapiserii remarcabile este cu atât mai mare cu cât ea este semnată.

 

În stânga, vitroul reprezintă pe Sfântul Ieronim, iar în dreapta pe Sfântul Ioan Botezătorul.

 

Sub tapiserie se găseşte o ladă veneţiană din secolul XVI. Alături, un tablou în ulei pe pânză, achiziţionat în oraşul Padova, ce reprezintă portreul unui bărbat. Este o lucrare din secolul XVI, atribuită lui Franc Rossi. Expresia feţei, aerul arogant şi privirea dispreţuitoare indică faptul că suntem în prezenţa unui nobil.

 

O altă pictură pe lemn, tratând o scenă bucolică, este o lucrare a Şcoalei Florentine. Personajul central este o nobilă elegant îmbrăcată, cu un voal pe umeri, acompaniată de mai multe fete, care stă de vorbă cu o păstoriţă.

 

În aceeaşi cameră se mai găseşte un tablou reprezentând un colţ din Veneţia cu cupola bisericii Santa Maria de la Salute, ce se profilează pe un cer albastru, văzută printr-un mare portal de piatră cu colonade, în lemn policrom, lucrare provenind din Veneţia. Pe deasupra lăzii, între 2 sfeşnice baroce din secolul XVIII, se vede o sculptură în lemn, policrom. Este lucrarea unui mare maestru german, care reprezintă o femeie ce poartă o legatură pe cap, care te face să te gândeşti imediat la desenele lui Dürer şi la epoca lui.

 

Demarcaţia dintre hall şi bibilotecă este făcută de doi frumoşi şi impozanţi lei, în marmură. Sunt replicile leilor romani ce se regăsesc în Loggia dei Lanzzi din Florenţa, executaţi în secolul al XVI-lea.

 

Biblioteca propriu-zisă, adică lemnăria, este din lemn de nuc masiv, despărţită printr-o serie de coloane în torsala, lucrate de mână, purtând capiteluri corintice. Este o lucrare din secolul al XVIII-lea şi provine din castelul Weilburg de lângă Viena. Rafturile bibliotecii conţin circa 2000 volume, unele dintre ele deosebit de valoroase.

 

Geamurile din bibilotecă sunt încrustate cu vechi vitralii. Acestea, deosebit de policrome, conţin multe scene în miniatură. Ele au fost executate la comanda unui nobil elveţian, Gaspar Knitebs, în anno domini 1599.

 

Pe o masă masivă, în stil elisabetan, sunt expuse câteva bronzuri din Renaşterea italiană.

 

Într-un mic raft al bibliotecii se mai pot vedea câteva obiecte vechi în argint, din celebrul centru de argintării din Augsburg, precum şi o colecţie de linguri, peşti, busole şi o mică corabie cu pânze în argint, de provenienţă daneză.”

 

 

Surse:

 

Ing. Dumitru Furnică – Minovici în Cum s-a născut Muzeul de Artă Veche Apuseană, „România Antichităţi”, nr. 2 (20), martie-aprilie 2007, pp. 68-73.

Şi

Dr. Constantin Cioancă, muzeograf

http://muzeuldeartavecheapuseana.blogspot.com/

Program de vizitare:
Miercuri – Duminică
9:00 – 17:00
mava.jpg