Nicolae Minovici

Nicolae Minovici (23 octombrie 1868 - 26 iunie 1941) a fost cel de-al şaptelea copil în viaţă al familiei lui Ştefan Minovici.

"Fire încăpăţânată, îndărătnică, dar voluntară", Nicolae a urmat cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în Bucureşti, la Sf. Sava.

Nicolae a facut prima ruptură în cadrul familiei in raport cu pasiunea legată de ştiinţe: după absolvirea bacalaureatului în 1891, el s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, cursuri pe care le-a urmat timp de un an.

Intervenţiile fratelui său mai mare Mina l-au determinat în final să se înscrie în circuitul ştiinţelor, înscriindu-se la Facultatea de Medicină. Dar lumea artelor nu a fost dată uitării. Nicolae Minovici a devenit un asiduu colecţionar de obiecte de artă şi în mod special de artă populară din spaţiul românesc.

În anul 1896, Nicolae Minovici a reușit identificarea autorului unui furt săvârșit într-o tipografie cu ajutorul urmelor de mâini, fiind un prim succes în Romania a identificării unui infractor pe baza urmelor digitale.[necesită citare]

În anul 1898, Nicolae Minovici a obţinut titlul de doctor în medicină, cu lucrarea "Tatuajele în România", publicată în acelaşi an. Această temă era abordată pentru prima oară în România şi aşa a rămas până astăzi. Student fiind, a lucrat ca desenator şi ca preparator al sălii de disecţie, apoi al clinicii şi Institutului de Chirurgie şi Ginecologie. În tot timpul studiilor a ocupat şi posturile de preparator, apoi de asistent la Catedra de Histologie.

Şi-a continuat studiile la Berlin între 1899-1901, unde a lucrat şi la diferite instituţii precum Institutul de Anatomie Patologică şi Spitalul "Moabit". A avut contacte cu reputaţi speciliaşti din domeniul medicinii: profesorii Strassman, Virchow şi Lepman din Berlin, precum şi profesorii Paul Garnier, Magnan şi Manoeuvrier din Paris.

Intors in Romania, a înfiintat in 1906 prima Societate de Salvare din Balcani, care timp de peste 30 de ani a fost întreţinută din veniturile proprii, deşi serviciile sale, potrivit legii, trebuiau asigurate de Primăria Bucureştilor. În 1934 el a creat primul spital cu serviciu permanent de urgenţă din Romania, al doilea din Europa după cel din Moscova. Apoi, în 1936, Şcoala Samariteană.

În anul 1904 Nicolae Minovici a publicat lucrarea "Studiu asupra spânzurării". Este un studiu unic în domeniul medicinii româneşti din perioada pionieratului. Rămas fidel pasiunii sale întâi, doctorul Nicolae Minovici a finalizat în 1905 un alt proiect: "Muzeul de Artă Naţională Dr. Nicolae Minovici", în marginea de nord a Bucureştiului.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Cristofi Cerchez, cu o destinaţie specială, aceea de a fi un muzeu de etnografie. Muzeul a funcţionat din 1906 ca instituţie particulară până în 1936, când a fost donat Primăriei Oraşului Bucureşti.
 
Retras din Bucureşti în anii 1917 - 1918, Nicolae Minovici va găsi vila prădată la întoarcerea în capitală, în decembrie 1918. Unele surse susţin că actul a fost săvârşit de trupele germane care îşi stabiliseră cantonamentul în vilă, însă alte surse (un inventar de predare-primire lăsat de comandamentul german) susţin contrariul, si anume că vila a fost jefuită de soldaţii români cu prilejul retragerii trupelor germane din capitală. Colecţia a fost îmbogăţită treptat cu noi achiziţii în perioada 1918-1940.

In 1902 Nicolae Minovici a fost numit medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov şi Subdirector al Institutului medico-legal şi profesor de medicină legală la Şcoala de Ştiinţe de Stat. În acelaşi an este însărcinat de Primărie să rezolve problema cerşetoriei şi a vagabondajului în Bucureşti. În anul 1909 Nicolae Minovici a fost avansat şef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală, iar ulterior "a fost abilitat docent în medicina legală şi numit conferenţiar pentru această disciplină la "Facultatea de Medicină" (1915).

După primul război mondial îl găsim la Universitatea din Cluj, la catedra de medicină legală (1919) unde, a creat "din nimic" Institutul de Medicină Legală din respectivul oras. Începând cu anul 1926 s-a aflat din nou în Bucureşti, când a preluat funcţia de primar al sectorului III Albastru, care cuprindea mahalalele Rahova, Grozăveşti, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Şerban Vodă etc.

"Minovici dărâmă tot / Minovici e târnăcop!"

Ce a gasit doctorul atunci în aceste părţi ale oraşului: străzi fără trotuar, nepavate şi necanalizate, majoritatea luminate prost sau deloc, cocioabe şi magherniţe insalubre, înghesuite şi înconjurate de mormane de gunoi.

Mandatul său a fost benefic pentru această parte de oraş, numele său intrând şi în folclorul de mahala: "Minovici dărâmă tot / Minovici e târnăcop!" Astfel străzile au fost periodic curăţate şi multe dintre ele pavate, maidanele transformate treptat în parcuri (cum a fost cel din spatele tribunalului); a fost ridicat un cămin pentru gunoierii şi măturătorii sectorului şi au fost construite primele WC-uri subterane din Bucureşti.

Ales primar fara sa fi candidat!

El a oferit şi burse elevilor silitori din comuna Băneasa. Se mai păstrează liste din anii 1905 - 1912, cu sute de locuitori din comuna Băneasa, pe care Nicoale Minovici i-a împrumutat cu bani pentru diverse necazuri: recuperarea casei, spitalizări sau înlesniri pentru cumpărare de alimente sau lemne pentru iarnă. În 1934 a fost ales primar de locuitorii satului Băneasa - astăzi cartierul cu acelaşi nume - fără să candideze.

Dar Nicolae Minovici a mai oferit ceva bucureştenilor. Propria sa avere. Casa şi colecţia de artă populară, alături de o ferma, pe care le-a donat Primăriei Bucureştilor în 1934. Economiile sale băneşti au fost donate în întregime, către finalul vieţii, asociaţiilor care se ocupau de copii abandonaţi sau orfani.

Începând cu anul 1936 a condus ca preşedinte Colegiul Medical de Ilfov, iar peste doi ani, Colegiul Medical pe ţară. S-a ocupat frecvent de interzicerea practicării ilegale a "medicinii" de tot felul de către vraci, moaşe şi prinţese ale magiei negre sau de altă culoare.

De asemenea, tot el a laut măsuri pentru a se închide cabinetele de cosmetică conduse de persoane fără diplome şi pregătire corespunzătoare, dar mai ales împotriva impostorilor care, "inducând în eroare marele public, îi speculau naivitatea", împiedicându-i să mai ţină şedinţe de "magnetism", "misterele telepatiei" etc. În acest sens a publicat studiul "Pericolul social al practicării ocultismului", îndeosebi asupra sănătăţii mintale.

Între anii 1936 - 1940 a fost colaborator al nou înfiinţatei Reviste de Medicină Legală. Abia ieşit la pensie în 1938, doctorul Nicolae Minovici s-a îmbolnăvit de cancer localizat în laringe. În ciuda traheotomiei făcută la Viena în 1940, doctorul a continuat să trăiască chinuit de dureri până la 26 iunie 1941.

 

 

 

 

Testamentul Dr. Nicolae Minovici

 

test_nic_minovici_1.jpg

 

test_nic_minovici_2.jpg

 

test_nic_minovici_3.jpg